Literatura română este complet diferită în bine și în rău de cea din anii comunismului

– interviu cu Paul Farkas, traducător de literatură română în Israel –

Paul Farkas s-a născut la Beiuș/Bihor la 29 iulie 1947, din părinți simpli, meseriași, care au urmat cursurile școlii generale în anii ’20 ai secolului trecut. Școala elementară, generală și liceul le-a urmat la Colegiul Național „Samuil Vulcan” din Beiuș. Au urmat studiile universitare la Universitatea „Babeș-Bolyai” – facultatea de Filologie (azi, Litere), absolvind secția engleză-română în anul 1971. În studenție a organizat emisiuni de jazz la radioul studențesc din cadrul Casei de Cultură a Studenților, a colaborat activ la Radio Cluj, în special cu emisiuni muzicale și a fost o perioadă de timp managerul formației de rock’n’roll, Chromatic Group. După obținerea licenței în echivalent de MA, a lucrat patru ani la Direcția de Export-Import DACIA – Colibași și zece ani la Institutul de Studii Superioare de la Pitești ca asistent universitar de limba și literatura engleză. În Israel a ajuns la 4 aprilie 1986, în dorința de a-și reîntregi familia. În Israel a continuat meseria de dascăl de engleză, echivalându-și toate studiile din România pentru sistemul educațional israelian. În ultimii zece ani a început să traducă literatură, în special poezie, din ebraică în limba română și din română în ebraică, partenerul și prietenul său de traduceri fiind profesorul și poetul Moshe B. Itzhaki, un mare iubitor al poeziei și plaiurilor românești.

Reporter: Domnule Farkas, în anul 1986 ați emigrat în Israel pentru reîntregirea familiei. Ce profesie ați avut în Israel după plecarea din România?

Paul Farkas: Interesant că termenul „a emigra” este folosit diferit în Israel, mai precis a te sui, a urca (alya în ebraică), deoarece fiecare  evreu se presupune ca atunci când ajunge în Țara Sfântă urcă de la nivelul mării câteva sute de metri înălțime până-n Cetatea Ierusalimului. Ierusalimul fiind orașul păcii, a fost considerat de întreaga lume iudeo-creștină drept mijlocul sau centrul pământului, al lumii.

În anul 1985, împreună cu familia am considerat să aplicăm pentru întregirea familiei, iar aceasta s-a întâmplat concret în 3 aprilie 1986. Desigur, au fost greutățile inerente de început de drum precum limba ebraică, care la început mi se părea impenetrabilă, însă ajutoarele de profesie pentru a studia rapid și foarte intensiv limba, plus expunerea continuă pe toate planurile la limba și cultura de aici, m-au ajutat să asimilez mai ușor și să pot infiripa conversații în ebraică la nivele inferioare, dar curând și la cele superioare.

Referitor la profesie, eram deja asistent universitar de limba și literatura engleză cu o experiență de peste 16 ani și nu am conceput să-mi schimb profesiunea în niciun chip în Israel. Asimilarea mea la catedra de limbă engleză la un mare liceu de lângă orașul Haifa e o cu totul altă poveste, despre care am putea vorbi mult, însă ea s-a întâmplat repede și cu bine. În Israel am fost dascăl de limba engleză și câteodată de engleză tehnică la diverse colegii, vreme de peste 35 de ani. În total, peste 50 de ani de predarea limbii și literaturii engleze.

R.: Cum ați ajuns să traduceți scriitori din România?

P. F.: Încă de pe băncile Facultății de Filologie din cadrul UBB Cluj mi-a plăcut mult literatura, participând în acele vremuri la cursuri de literatură engleză veche, modernă și contemporană, la cele de literatură americană și, desigur, la cele de literatură universală. Am studiat operele cele mai importante ale marilor scriitori, poeți, dramaturgi și eseiști englezi, americani, români și universali. Au fost ani buni de acumulare a acestor opere. Practic, acei ani și apoi cei după studenție m-au influențat și marcat în sens bun pentru tot restul vieții. Aici, în Israel, de abia spre sfârșitul carierei mele didactice mi-am permis să intru mai intensiv în domeniul traducerilor. În anul 2012, împreună cu poetul israelian Moshe B. Itzhaki (de origine română, născut în Israel) am început să traducem în special poezie românească în ebraică și poezie israeliană în limba română. Dintre poeții români aș aminti pe Ana Blandiana, Dinu Flămând, Marta Petreu, Viorel Mureșan, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Letiția Ile și mulți alții. Desigur, avem multe alte proiecte, în special poezie, dar și proză, însă vorba românească, om trăi ș-om vedea! Unul dintre prozatorii și dramaturgii de importanță națională, dar și internațională, pe care am început să-l traducem în ebraică este Radu Țuculescu, după umila mea părere, un bun de foarte mare valoare al națiunii române, un așa-zis pictor al societății românești moderne și contemporane.

R.: În primăvară ați fost invitat la Centru de Cultură și Artă din Zalău, împreună cu scriitorul Moshe B. Itzhaki. Cum a fost întâlnirea cu scriitorii sălăjeni?

P. F.: Da, într-adevăr, am avut cinstea și șansa să fim invitați împreună cu poetul Moshe B. Itzhaki de către talentatul director al Centrului de Cultură și Artă din Zalău, domnul Daniel Săuca. Tema întâlnirii noastre a fost lansarea cărții conținând jurnalul de lagăr de muncă forțată scris de clujeanul Steinmetz Aladar, în versiune maghiară, în traducerea lui Peter Demenyi și în îngrijirea domnului profesor Szabo Zoltan Tibori și a mea. Domnul profesor Tibori este unul din cei mai buni exegeți ai perioadei Holocaustului atât în cadrul UBB Cluj cât și pe plan internațional. Volumul a fost editat și publicat de prestigioasa editură clujeană Kriterion la finele anului trecut.

Al doilea punct al întâlnirii noastre l-a prezentat poetul, profesorul universitar și traducătorul Moshe B. Itzhaki și s-a referit atât la poeziile sale traduse în limba română cât și la spiritul protestatar al intelectualului modern, dar și al celorlalți membri ai societății de astăzi pentru a salvgarda valorile democrației în fața unui real pericol actual de a-l transforma într-o societate extremă și extremistă. Din păcate, exemplele acestui pericol abundă în societatea noastră. Moshe este un intelectual care participă în mod activ la aceste proteste de câteva luni de zile. El a promis că va continua să protesteze atâta timp cât va fi nevoie, până când el împreună cu zecile și sutele de mii de cetățeni vor opri acest real pericol de a cădea în extremism.

R.: Am înțeles ca ați fost cel care a sprijinit apariția unui jurnal despre infernul nazist. Care este legătura dumneavoastră cu acest jurnal?

P. F.: Am sprijinit căutarea, găsirea, editarea și traducerea acestui jurnal de lagăr de la bun început. Jurnalul a fost scris în limba română, una elocventă și frumoasă, de către Aly Steinmetz, el fiind născut la Moeciu de Jos și școlit în zona Făgărașului. Apoi armata a făcut-o tot în România. În anii ‘30 s-a mutat la Cluj, s-a însurat, iar în anul 1936 a încercat să ajungă în Palestina stăpânită de britanici. A fost reîntors de la Haifa în România, iar soția sa care primise permisiunea de a intra în Țara Sfântă a preferat să-și urmeze soțul înapoi la Cluj. În anul 1941, când aveau deja un copil, Aly a fost concentrat de noii stăpâni ai Ardealului de Nord în oastea maghiară pentru a fi supuși greutăților, caznelor și batjocoriți la fiecare pas. În timpul acestui așa-zis serviciu militar, soția lui Aly a fost dusă în ghetoul clujean, transportată la Auschwitz împreună cu băiețelul de patru ani și uciși de naziști. Aly și-a continuat teribila odisee prin Ardeal, Ungaria și Austria ajungând la Mauthausen, de unde a fost eliberat în anul 1945. După o boală de tifos care era să-l doboare, s-a vindecat și încet încet a ajuns înapoi la Cluj, unde în anul 1946 a scris acest jurnal. În anul 1947, fiind însurat a doua oară, a încercat încă o dată să intre în Palestina, dar și de data aceasta englezii stăpâni l-au refuzat și l-au transportat în Cipru într-un lagăr până în anul 1949, când deja Israelul era înființat și, într-un final, au ajuns în Israel. Însă acest jurnal s-a pierdut în anii ’60, după ce Aly l-a transmis fratelui său de la Sibiu. Când și acesta a ajuns în Israel, jurnalul a fost dat spre păstrare cumnatei acestui frate, cumnată ce a fost soacra mea. De aici soția mea l-a împrumutat unei foarte bune prietene, care la rândul ei l-a transmis mai departe. Vreme de aproape 50 de ani s-a pierdut, dar într-o bună zi soarta l-a readus dintr-o colecție de reviste rebus unde a zăcut câteva decenii. Și uite așa a ajuns în Israel la copiii lui Aladar, medicul Dov Steinmetz și profesoara Rahel Steinmetz. Desigur, la căutarea și precipitarea căutărilor am avut un rol, dar efortul până la urmă a fost colectiv.

În anul 2016 am editat acest jurnal cu un cuvânt înainte scris de președintele Academiei Române, domnul profesor universitar Ioan Aurel Pop, cu o prefață scrisă de mine și hărți, tabele, documente și fotografii anexate la volum. Varianta originală în limba română este întitulată Întoarcerea din iad publicată la Editura Limes din Cluj. Ceea ce conține acest jurnal este mai mult decât demn de notat. Toate întâmplările lui Aladar au fost minuțios consemnate aproape dintr-o perspectivă total obiectivă, fără ranchiună și fără ură față de călăii horthiști, nyilas sau naziști atât de porniți de a aplica deținuților evrei orice pedeapsă, inclusiv cea capitală. Nu degeaba, din cauza bătăilor, a foametei crunte, a batjocurilor și a bolilor, dintr-o grupă de 14 prieteni concentrați la Cluj, la sfârșitul acestui iad doar Aly Steinmetz a supraviețuit.

R.: Cum apreciați literatura română de azi?

P. F.: Literatura română, din perspectiva unui român care trăiește deja de mai bine de 37 de ani în Israel, este complet diferită în bine și în rău de cea din anii comunismului constrictiv și limitator. Totuși au existat mari valori, mari romane și poezii de mare clasă și în vremea comunismului, dar totul se cenzura și totul trebuia atenuat ca și cum scriitorii și poeții de atunci trebuiau să umble pe vârfuri pentru a nu fi prea auziți sau văzuți. În acest haos politic, totuși erau poeți și scriitori care îndrăzneau: Marin Preda, Eugen Barbu, Nicolae Breban, Ana Blandiana și alții.

Romanul de astăzi îmi este mai puțin cunoscut, însă Radu Țuculescu, așa cum afirmam mai înainte, e un romancier și dramaturg desăvârșit, chiar dacă ar fi pentru un singur roman din multitudinea celor publicate de-a lungul anilor, anume Povestirile mamei bătrâne, o capodoperă a satului transilvan din anii ’50 – ‘80. În privința poeziei, lucrurile stau mai bine după părerea mea. Ea este foarte angajată nu atât politic cât social, filosofic. Ana Blandiana, Vasile Gogea, Dinu Flămând, Marta Petreu și alții au intrat deja și vor intra în Pantheonul poeziei românești.

R.: Ați susținut o serie de cursuri pe tema Holocaustului. Care a fost interesul cursanților pentru această temă?

P. F.: Cursurile pe care le-am susținut în cadrul Institutului de Studii Iudaice de la Cluj erau în special axate pe literatura engleză și americană a unor mari scriitori de sorginte iudaică: Saul Bellow, Isaak Bashevich Singer, Bernard Malamud, Woody Allen, Elaine Feinstein, George Steiner și mulți alții. Însă multe din operele acestora dezbăteau și problemele Holocaustului, astfel încât nu am ocolit acest subiect. Am avut norocul să conduc și un curs cu scriitori și poeți români de origine evreiască precum Paul Celan, Mihail Sebastian, Aron Appelfeld, Benjamin Fondane și alții. Interesul studenților, atât cei de la studii BA cât și masterale, dorința și chiar setea lor de a cunoaște m-a uimit și m-a obligat în aceeași măsură.

a consemnat Daniel Mureșan